Japonia de Astazi...

O LUME A MUNCII.

Etica muncii din Japonia este legendara. Potrivit modelelor traditionale, salariatul [functionarul de birou] face naveta in medie doua ore si petrece zece ore la birou, sase zile pe saptamana. Functionarele sau alte angajate lucreaza opt ore pe zi. Cand biroul se inchide, salariatul se alatura, de obicei, colegilor sai, pentru a servi o bautura. Cand ajunge acasa, copii sai dorm. Petrece doar duminica alaturi de ei -daca poate sta treaz. Salariatul japonez are dreptul la un concediu cu plata de doua saptamani pe an. Simtul lui de fidelitate fata de corporatia la care lucreaza va reduce concediul la numai patru zile.
Pana acum zece ani, salariatul era angajat pe viata. El urca in ierarhia corporatiei odata cu varsta si mai putin prin valoarea sa. Cand ajungea un manager de calitate medie, pe la 40 de ani, avea si alte obligatii in plus fata de cei mai in varsta sau mai tineri ca el, ceea ce`i marea stresul. Daca nu sucomba karoshi - moartea cauzata de extenuare - devenea senior manager si ajungea la pensie la 60 de ani.
Desi inca tipic, scenariul acesta este redefinit, in mod curent. Recesiunea a schimbat mult modelele de munca din Japonia. Promovarea se bazeaza mai ales pe valoare. Vanatoarea de creiere si schimbarea slujbei au devenit mult mai des intalnite. Tinta Japoniei de 40 de ore de munca pe saptamana ramane destul de indepartata, desi corporatiile si fabricile mai mari s`au adaptat la cinci zile lucratoare pe saptamana de la sfarsitul anilor `80 si majoritatea firmelor cu activitate de sase zile acorda o jumatate de zi libera sambata sau muncesc sase zile alternativ.
Cu cat compania este mai mica, sansele sa se lucreze 48 de ore pe saptamana sunt mai mari. Coloana vertebrala a economiei este formata din numeroasele firme mici ce sunt subcontractori de parti componente pentru companii mai mari. Competitia ramane acerba, chiar si in timpul recesiunii. Daca o firma nu poate avea preturi mici si nu face fata termenelor finale dure, alta este gata sa`i preia activitatea. Multe astfel de firme sunt ateliere unde se depun mari eforturi si angajeaza forta de munca straina, de multe ori ilegal.
Somajul, aflat inca la 2,5% in 1991, la fel ca in ultimele decenii, a crescut la inceputul lui 1998. Chiar la inceputul secolului al XXI-lea, sistemul angajarii din Japonia la un nivel scazut, de invidiat, intre 3 si 4 procente.


BARBATII SI FEMEILE

Educati pentru a prefera compania celor de acelasi sex cu ei si adesea casatoriti prin aranjamente, barbatii si femeile petrec putin timp impreuna. Iesirile in grupuri [sau in cupluri] mixte sunt preferate de tineri, dar viata sociala restrictionata din cauza muncii poate reduce ocaziile de a intalni membri ai sexului opus.
Japonia ramane preponderent dominata de barbati. Doar un sfert din studenti din universitati sunt femei iar cele care urmeaza cursuri postuniversitare sunt si mai putine. Jumatate din forta de munca o reprezinta femeile, dar numai vreo 8 procente ajung sa fie promovate la nivel de directori. Legea Egalitatii Oportunitatilor de Munca, introdusa in 1979 spre a incuraja egalitatea femeilor cu barbatii, nu a prevazut sanctiuni pentru cei care o incalca, Indiferent de calificare, munca angajatelor tinde sa fie servila si de subordonare. Adesea poarta uniforme, in timp ce barbatii nu, le raspund la telefon si le servesc ceai colegilor de sex opus. Se angajeaza de la varsta de 20 de ani cu un salariu mai mic decat al unui barbat si pleaca deobicei, din serviciu atunci cand se marita. Unele companii conservatoare angajeaza doar tinere care stau cu parintii lor si le concediaza dupa varsta de 26 de ani, combinand ideile de baza ale lui Confucius pentru a scuza ca le platesc pe angajate mai prost. Femeile revin la munca dupa cresterea copiilor, dar numarul celor care se marita mai tarziu pentru a`si urma cariera este in continuare in crestere,
Americanii si europenii sunt adesea socati de statutul femeilor in Japonia. Dar daca opozitia fata de o egalitate adevarata vine din partea politicienilor barbati, acelasi lucru se constata, paradoxal, si din partea milioanelor de femei multumite sa detina puterea la domiciliu si neingrijorate de felul in care acest lucru le afecteaza imaginea. Programele TV pentru barbati care prezinta partea placuta a femeii, aceasta fiind de acord ca o scolarita incantata si c onfirmand tot ce spune el, au mai mult de a face cu "fata" pentru public decat cu realitatea. Intr`o tara in care duritatea femeii este proverbiala, imaginea foarte placuta vesticilor, cu japoneza slaba si intelegatoare, nu prea corespunde adevarului. Japonezii, supusi unei rutine ce pune o presiune mai mare asupra lor spre ai conforma, pot uneori fi vazuti rezervati si mai inchisati decat femeile.


CASA SI FAMILIA.

Vechiul sistem familial, bazat pe dominatia barbatului si a varstei, a fost inlaturat prin Constitutia din 1946 - un factor ce a contribuit la migratia in masa spre orase, determinata de oportunitatile locurilor de munca. In mod traditional, trei generatii traiau sub acelasi acoperis, modelul familiei extinse fiind acum tipic doar in zonele rurale. Peste 77% din populatie locuieste la oras, unde se intalneste doar nucleul familiei. Totusi, scaderea ratei natalitatii pune tot mai multe probleme unei societati ce imbatraneste. Ca o reactia la regretabila imbatranire, gospodariile extinse tind sa creasa iar ca numar, dar, multumita generatiilor care traiesc in apartamente separate, din aceeasi cladire, acestea au o mai mare independenta si intimitate.
Domiciliul familiei medii de la oras, cu un copil este format din doua dormitoare, sufragerie/bucatarie intr`o singura incapere. Din cauza lipsei de spatiu locuit, majoritatea japonezilor - mai ales barbati - cauta distractia in afara casei.
Dominatia masculina pare sa supravietuiasca in locuinta moderna, unde barbatul cel mai in varsta face primul baie si femeia cea mai tanara, ultima. Atunci cand oapetii se distreaza, sotia ii sevreste la masa, incepand cu sotul ei, ea mancand ceva mai tarziu. Pe de alta parte, casa unei japoneze este castelul ei. Ea se descurca in privinta finantelor gospodariei si ia deciziile referitoare la copii si la educatia lor, ca si mutatul locuintei. Sotul ii aduce salariul si ea ii da bani de buzunar : kazukai.
Familiile care traiesc in sistemul ie locuiesc adesea ca familii extinse, ceea ce este convenabil pentru afacerile familiare. O femeie obisnuita sa fie proprietatea familiei sotului ei, dupa casatoriem isi raceste relatiile cu propria familie. Totusi, de pe timpul feudalismului, daca familia femeii nu avea urmasi de sex barbatesc, sotul nu a fost niciodata considerat chitesenta rudeniei in Japonia si chiar si azi sunt "adoptati" de familiile care nu au urmasi de sex barbatesc.


CRESTEREA SI EDUCATIA COPIILOR.

Vesticii spun adesea ca se maturizeaza dupa ce scapa de restrictiile copilariei, in libertatea specifica adultilor, dar in Japonia este invers. Copiii japonezi sunt in general mai rasfatati decat cei din Vest. Un copil mai rau este amenintat de obiei cu parasirea sa de catre mama sau este ridiculizat de ceilalti.
Meghina incepe sa se stranga in afara casei. In cei sase ani de scoala elementara si cei trei de liceu, presiunea de a se conforma regulilor su restrictiilor de grup tinde sa domine aspiratiile individuale. Munca din liceu, dinaintea examenului de intrare la universitate, este notorie. Jiken jigoku [infernul examinarii] este o perioada n care multi copii nu dorm noaptea decat cinci ore. Cu teme de casa cel putin duble fata de SUA, copiii se inscriu la juku [scoala de tocit], unde petrec cel putin trei ore dupa ce ies de la scoala.
Multi vestici au o consideratie nemeritata privind educatia japonezilor, presupunand ca aceasta va duca la reusita economica. De fapt, desi scoala japoneza si`a schimbat forma pentru a se lua dupa cea americana, in timpul Ocupatiei [1945-1952] s`au facut foarte putine pentru a se modifica traditia. Concepute ca niste chestionare, examenele japonezilor impun invatarea prin toceala a cifrelor si datelor, fara eseuri sau alte incercari de incurajare a gandirii individuale. Ratarea admiterii la universitatea dorita provoaca o mare suparare parintilor si elevilor, deopotriva. Cei care isi dubleaza eforturile de a reusi studiind la juku pe langa scoala de stat sunt cunoscuti drept ronin [samurai fara stapan]. Guvernul a introdus o politica de "educatie relaxata" spre a remedia aceasta situatie.
Universitatea - patru ani senini de libertate relativa inaintea incadrarii la torturanta companie - etse privita in general ca o sinecura.
Companiile japoneze intruiesc recruti noi asupra slujbelor oferite si adesea ii vor angaja pe absolventi pe baza prestigiului universitatii, mai curand decat pentru realizarile lor academice. Cu o competitie tot mai acebra pe piata, nevoia specializarii pune accentul pe gradele universitare.

LIMBA SI SCRISUL.

Originea limbii japoneze este necunoscuta. Legata probabil de grupul uralo-altaic, care include finlandeza, mongola, turca si coreeana, japoneza similara din punct de vedere gramatical coreenei, dar nu imparte cu aceasta aproape niciun cuvant. In ciuda adoptarii de catre japonezi a multor elemente din cultura chineza, limba lor nu este inrudita cu chineza. Ne putem intoarce la primii locuitori ai Japoniei, precum Ainu, dar in afara de cateva cuvinte si nume de locuri, limba acestora nu pare a avea vreo legatura cu japoneza. Exista insa unele dovezi de inrudire cu limbile austroneziene, ale celor din Malaysia, Indonezia si Filipine, in special prin similitudinile sunetelor vocale. Misterul acesta continue sa inspire diverse teorii.
Sunetele latine A, E, I, O, U se intalnesc la cateva cuvinte japoneze, in silabe, insa ca sa inveti sa le vorbesti bine limba este alta poveste. In loc de ordinea din propozitie subiect- verb- complement, ca in majoritatea limbilor europene, japonezii pun in fata complementul si verbul, care incorporeaza subiectul, ultimul. Vorbirea este divizata in formele: familiara, neoficiala si umila; barbatii si femeile se exprima folosind diverse pronume personale si sinonime potrivite contextului.
Japoneza foloseste trei alfabete, simultan. Kanji, caractere chinezesti, a fost importat in secolul al V-lea; av and origini pur japoneze, alfabetele fonetice hiragana si katakana au fost adoptate in secolul al VIII-lea. Caracterele kanji, foarte simple, se folosesc pentru substantive, hiragana pentru a le transforma in adjective si verbe, si katakana pentru redarea cuvintelor de origine straina. Larg folosit in contexte precum reclama, romanji [caractere romane] reprezinta virtual al patrulea set de caractere. Exista prea multe omofone pentru a face viabila o singura scriere fonetica [de exemplu, daca nu se arata printr-un caracter kanji, seki ar putea insemna stavilar, tuse ori scaun].

CASELE JAPONEZE.

Cand intra intr-o casa japoneza, cel care o viziteaza pentru prima oara poate fi surprins de rigorile unui stil de viata diferit inca din holul de la intrare, cand vede perechile de pantofi lasate pe podea, locul unde trebuie sa-i lasi si pe ai tai. Pantofii ar distruge acele tatami - saltele groase, des tesute, puse pe podea, chiar si in apartamentele moderne. Din motive de igiena si simt practic, nimeni nu intra intr-o casa japoneza incaltat - nici macar pasind pe covoare. De obicei, ti se ofera papuci; inclusiv unii speciali, pentru toaleta.
Daca este o casa traditionala, va avea fusuma - peretii despartitori mobili, facuti din hartie groasa intinsa pe rame din lemn. Va avea si shoji, gratare din lemn acoperite cu hartie fina alba ce, prin alunecare, se inchid sau se deschid in spatele ferestrelor.
Multe case au paturi europene, dar dormitoarele traditionale nu contin nimic. Adapostite intr-un dulap pe timpul zilei, saltelele japoneze si asternuturile sunt scoase si puse pe podea numai noaptea. Scaunele au devenit acum obisnuite in camera unde se mananca, dar vei fi servit traditional, intr-o incapere cu tatami, la o masa scunda, stand pe o pernuta, pe podea. Iarna, probabil vei sta aplecat peste o kotatsu - o masuta joasa cu soba sub ea si cuverturi groase in jur.
Cada [ofuro] este de obicei un cub adanc in care stai in picioare si te uzi, dar numai o data te clatesti ca sa et cureti. Mai intai te sapunesti si te cureti folosind un robinet, un dus ori apa adusi din cada intr-o caldare sau vas. Nu trebuie sa te speli in cada; vor folosi si altii apa dupa tine.
Toaletele vestice sunt obisnuite, ca si uimitoarele variante "high-tech" precum "Washlet" cu scaune de WC incalzite si un jet de apa calda care il spala pe "beneficiar" prin apasarea unui buton. La fel de obisnuita este toaleta turceasca. Varianta japoneza are o acoperitoare la un capat, pe care va trebui sa-l folosesti.

MANIERE SI COMPORTAMENT.

In Japonia, armonia obtinuta prin supunere si consens este de maxima importanta; ea dicteaza mascarea grijilor personale printr-un zambet public, impreuna cu obligatia individului de a se supune grupului. Oamenii se feresc sa se evidentieze si sa-si spuna parerile personale. Japonezii prefera ambiguitatea si aluzia in locul vorbelor sincere. Vorbitul cu glas tare nu este vazut cu ochi buni, iar controversele se sfarsesc de cele mai multe ori prin acordul partilor. La decizii se ajunge prin consens; in context corporativ, procesul poate sa dureze o vreme. Aceasta subliniaza dificultatile, uneori economice, intampinate de straini atunci cand deruleaza afaceri in Japonia, dar explica si de ce politicienii japonezi pot fi priviti cu prudenta in strainatate.

~voi continua maine xD~